Tehnologia electrică.

Este în ADN-ul nostru!

ISTORIA EV

Electric trecut, prezent si viitor

Credem că o societate mai vibrantă poate fi creată prin mobilitate. Cu alte cuvinte, prin modurile mai eficiente pe care le avem de a ne deplasa, va fi mai bine pentru toți. De aceea am început cercetarea si dezvoltarea vehiculelor electrice (EV) încă din 1970.

Suntem pionieri in electrificare

În 2009, am lansat i-MiEV, primul vehicul 100% electric produs în serie. Mai recent, am dezvoltat tehnologia hibrid plug-in. Un vehicul electric hibrid utilizează atât motorul pe benzină, cât și bateria internă ca surse principale de alimentare. Dar un plug-in hibrid EV (PHEV) are o baterie care poate fi reîncărcată de la rețea (la priza). Cercetarea și dezvoltarea noastră în acest domeniu a dus la lansarea în 2013 a OUTLANDER PHEV. În 2017 am introdus conceptul „e-Evolution”, care arată că deja ne gândim la viitor.

TEHNOLOGIE

Inovatia Mitsubishi Motors

Sistemul nostru PHEV se bazează pe tehnologia EV și este un hibrid de serie avansat. Are motoare twin: unul pe axul din față și unul pe cel din spate. Acest sistem cu 2 motoare electrice creează un sistem superior EV cu capacitate 4WD.

SISTEMUL PHEV

Un vehicul care gândește singur

Sistemul nostru PHEV comută fără probleme între modurile de rulare pentru a oferi cea mai eficientă performanță.